Potenţialul distructiv al perfecţionismului ar trebui luat mai atent în considerare, crede Gordon Flett, profesor de pshihologie la York University şi conducătorul unui studiu pe această temă, publicat recent în Review of General Psychology.
Specialiştii ar trebui să includă perfecţionismul ca un factor de risc separat, atunci când evaluează riscul de sinucidere al unor pacienţi şi planifică intervenţii preventive în acest sens.
Peste un milion de persoane se sinucid anual, conform estimărilor din 2012 ale Centre for Disease Control and Prevention.
Presiunea de a fi perfect – presiune externă, din partea celor din jur, a societăţii, fenomen denumit de psihologi „perfecţionism prescris social” – poate duce la apariţia unui sentiment de neajutorare şi apoi la sinucidere.
Medicii, avocaţii, arhitecţii, a căror muncă pune accent pe exactitate, precum şi persoanele aflate în funcţii de conducere, prezintă un risc mai mare de sinucidere asociată cu perfecţionismul.
Dorinţa perfecţionistă de a se prezenta cât mai bine în viaţa de toate zilele şi obişnuinţa de a-şi ascunde problemele poate duce la sinuciderea pe neaşteptate a unor asemenea persoane, iar perfecţionismul lor le face adesea să planifice conştiincios şi precis sinuciderea.
Perfecţionismul este tot mai mult privit ca o trăsătură de personalitate dificilă; considerat cândva o calitate, el are totuşi o „latură întunecată” care poate avea efecte negative foarte accentuate asupra unei persoane şi asupra celor din jurul ei, motiv pentru care psihologii sunt tot mai preocupaţi de acest aspect al personalităţii umane.
Sursa: Science Daily